Prima atestare documentară a localităţii Şiria, veche reşedinţă de cnezat, datează din anul 1169. Satul Galşa este atestat documentar între 1202-1203 şi satul Mâsca este atestat documentar în anul 1331.

Depăşind etapa preistorică, semnele unei locuiri dacice, continuată apoi cu una romană, sunt atestate în zonă de unele documente.

În privinţa etapei dacice, sunt aduse, de pildă, argumente serioase că Ziridava antică ar trebui căutată la Şiria (Syri în documentele medievale). Unul dintre argumente se referă la coincidenţa dintre coordonatele Ziridavei (conform celor furnizate de Ptolemeu) şi cele ale Şiriei, menţionate recent de Teodor Vostinaru. În orice caz, sunt dovezi ale existenţei unei cetăţi dacice (dava), care este plauzibil să fie antecesoarea uneia dintre cetăţile feudale de aici. Cel mai plauzibil amplasament ar fi Cetatea Şiria, care ocupa un sit specific pentru o cetate dacică, sau cel de la est de cetatea medievală, unde toponimul Cetatea cea bătrână se referă la o înălţime asemănătoare cu cele ale davelor dacice şi atestă existenţa unei mai vechi fortificaţii. Sigură este şi descoperirea în punctul Jitei a unei aşezări dacice din secolele II-III d. C.

În etapa romană, deşi zona nu făcea parte din cele trei provincii romane, numeroase urme arheologice pledează pentru o staţionare romană aici, cel puţin între 106-271, deci pe perioada ocupaţiei Daciei de către romani, până la retragerea la sud de Dunăre. Urmele unui turn descoperit în apropierea cetăţii medievale se consideră a fi de origine romană. De asemenea, au mai fost descoperite monezi romane şi ceramică romană în zona cetăţii

În perioada premedievală, peste teritoriul podgoriei Şiriei trec numeroase popoare migratoare. În ciuda acestor invazii, zona Şiriei este locuită în continuare.

Odată cu instituirea aici a Regatului Maghiar, documentele şi datele referitoare la la zonă şi la aşezarările sale sunt mai numeroase şi mai sigure.

O atestare timpurie a Şiriei datează din cca 1169, când se întăreşte o danie regală către mănăstirea din Saniob (în Bihor), prilej cu care sunt amintite 20 de vii cu 9 gospodării. Dania fiind întărită atunci, vechimea aşezării ar fi evident mai mare.

Prima atestare sigură şi foarte cuprinzătoare a Şiriei se petrece îm 1331, când, printr-un document sunt amintite toate localităţile: Şiria (Syri), Galşa (Galosa), Mâsca (Nesth). Documentul este dat de regele Carol Robert de Anjou, care dăruieşte cetatea lui Desideriu Szechz, pentru serviciile aduse coroanei.

O serie de evenimente ulterioare demonstrează importanţa locului şi mai cu seama, a cetăţii. Cetatea este succesiv deţinută de regalitatea maghiară, Gheorghe Brancovici, de Iancu de Hunedoara, de familia Bathorz. În secolul XV, sub regele Matei Corvin, domeniul cetăţii Şiria număra 99 de localităţi, iar în 1525, conform urbariului, are 121 localităţi, între care 3 oraşe şi mai multe târguri. Sunt consemnate 2037 familii de iobagi şi jeleri. Şiria singură număra 103 capi de familie, din care 79 de iobagi viticultori.

Până în momentul cuceririi otomane, Şiria trece prin momente extrem de grele: răscoale, asedii, distrugeri. Un moment important îl reprezintă cucerirea sa de către răsculaţii lui Gheorghe Doja, în 1514.

În 1566, la puţin timp după ce devenise proprietatea lui Ioan Sisismund, Şiria, împreună cu Pâncota, Ineu şi Dezna sunt cucerite de turci. Până în 1693, sub ocupaţie otomană, cetatea Şiriei nu este scutită de evenimente.

În 1744 Şiria aparţinea plasei Pâncota , apoi plasei Galşa. Doi ani după, Şiria devenea sediul plasei Zărand, după ce în 1745 devenise sediul comitatului omonim. În secolul XVIII Şiria era cel mai mare târg al judeţului , după Arad.

După ce în 1918 s-a proclamat unirea zonei cu România, în 1919, la 17 aprilie, armata română intră în Şiria. După acest episod, în ciuda tentativei de a transfera sediul plasei la Pâncota, ea va rămâne la Şiria, până la noua împărţire teritorial administrativă din 1968, când devine sediu de comună.